O persoană, în cele din urmă, spune ceea ce a ținut ascuns.
Ea/El vrea să fie constrâns(ă), umilit(ă), supravegheată, penetrat(ă), refuzată, îmbrăcat(ă), folosit(ă), servită sau să i se acorde autoritate. Dezvăluirea poate fi timidă sau plină de speranță. Partenerul său/sa aude în aceasta încredere – și, de asemenea, o așteptare pe care nu știe cum să o satisfacă.
Partea dificilă nu este să decizi dacă o anumită preferință sexuală este normală. Partea dificilă este să descoperi ce înseamnă această diferență pentru cele două persoane.
Dezvăluirea nu este o datorie.
Împărtășirea unei preferințe sexuale poate fi o experiență vulnerabilă. Primirea acestei vulnerabilități cu grijă nu creează o obligație de a o pune în practică.
“Îți mulțumesc că ai încredere în mine” și “Nu vreau să fac asta” pot fi ambele adevărate. Un partener nu devine închis la minte doar pentru că corpul, identitatea sau dorința sa are o limită. Persoana care a dezvăluit nu devine egoistă doar pentru că această dorință este importantă pentru ea/el.
Presiunea apare adesea atunci când recunoștința este tratată ca un avans: acum că dorința a fost dezvăluită, cealaltă persoană ar trebui să încerce măcar. Dar consimțământul oferit pentru a recompensa sinceritatea nu este același lucru cu dorința descoperită liber.
Înlocuiește o întrebare cu “da” sau “nu” cu cinci răspunsuri diferite.
“Ai face asta?” este adesea prea direct. O conversație mai utilă separă:
- Nu: Nu vreau asta și nu vreau să mă îndrept către asta.
- Acum nu: Nu pot lua în considerare acest lucru în condițiile actuale, chiar dacă răspunsul s-ar putea schimba ulterior.
- Doar fantezie: Pot să mă bucur de asta în imaginație sau în conversație, dar nu vreau să se întâmple în realitate.
- Sunt dispus(ă) pentru tine: Nu îl doresc neapărat eu însumi(ă), dar ar putea exista o formă pe care o pot alege cu generozitate, fără să mă fac rău.
- Dorință personală: Vreau această experiență și pentru propriile mele motive.
Acestea nu sunt etape într-o scară obligatorie. “Acum nu” nu este o promisiune. Dispoziția de a face ceva nu înseamnă o dorință ascunsă care așteaptă să fie trezită. Fantezia nu are nicio obligație față de realitate.
Întreabă ce emoții provoacă această fantezie.
Actul vizibil s-ar putea să nu fie dorința principală.
Umilința poate fi despre a renunța la demnitate într-un spațiu sigur, nu despre a fi insultat(ă) în general. Restrângerea poate fi despre a te elibera de inițiative, nu despre frânghie. Exibitionismul poate fi despre a fi văzut(ă) de o singură persoană aleasă, nu de străini. Chastitatea poate fi despre atenție și permisiune mai mult decât despre un dispozitiv.
Întreabă ce s-ar simți diferit dacă această fantezie s-ar întâmpla. Putere? Libertate de responsabilitate? Dovada atractivității? Noutate? Frica ținută sub control? Afirmarea identității de gen? Plăcerea de a servi? Răspunsul poate dezvălui o versiune pe care amândoi o dorim – sau poate face incompatibilitatea mai clară.
Alternativele trebuie să respecte limitele, nu să le erodeze.
O versiune cu intensitate mai scăzută sau simbolică poate fi valoroasă atunci când ambele persoane doresc cu adevărat acest lucru. Devine coercitivă atunci când alternativa este concepută pentru a determina treptat un partener reticent să accepte actul inițial.
Dacă restricționarea respirației este nedorită, o comandă, o privire, o zgarda sau o mână plasată departe de gât pot exprima controlul fără a transforma limita într-un program de antrenament. Dacă expunerea publică este nedorită, prezentarea deliberată pentru un partener poate menține senzația de a fi observat. Dacă penetrarea este nedorită, puterea poate fi exprimată prin poziție, limbaj, servitute sau permisiune.
Testul este simplu: alternativa poate rămâne forma finală fără resentimente? Dacă este acceptabilă doar ca o cale către “mai mult”, presiunea inițială este încă prezentă.
Generozitatea sexuală are nevoie de limite.
Uneori, adulții aleg anumite experiențe în principal pentru că un partener le apreciază. Această alegere poate fi plină de afecțiune și complet consensuală. Totuși, ar trebui să aibă o structură clară.
Stabiliți ce este inclus, ce este exclus, cât de des poate avea loc, cum funcționează inițierea și cum oricine poate opri fără a plăti un preț emoțional. Unele acte necesită dorință activă; altele pot fi oferite ca serviciu. Nu folosiți o promisiune generală – “Voi încerca să-ți satisfac nevoile” – ca permisiune pentru fiecare versiune viitoare.
Generozitatea încetează să mai fie generoasă atunci când refuzul duce la tăcere, morocănire, pedepse, amenințări de infidelitate sau la discuții repetate până când răspunsul se schimbă.
Nu faceți partenerul reticent responsabil pentru întreaga problemă erotică.
Persoana care are această preferință sexuală (Kink) are, de asemenea, lucruri de făcut. Poate analiza ce parte este esențială, ce parte este negociabilă și ce parte poate rămâne în domeniul fanteziei. Poate învăța fără a transforma cercetarea într-o campanie. Poate folosi fantezii private sau exprimare solo consensuală, atunci când este cazul. Poate tolera dezamăgirea fără a obliga cealaltă persoană să repare situația prin acces la corpul ei.
Partenerul care nu împărtășește această preferință sexuală poate rămâne curios în legătură cu semnificația ei, fără a fi de acord să o experimenteze. Curiozitatea nu este consimțământ, dar indiferența și batjocura pot deteriora în mod inutil încrederea.
Unele diferențe pot fi gestionate.
O nepotrivire poate fi rezolvabilă atunci când preferința sexuală este o cale către o senzație mai amplă, atunci când există o alternativă dorită de ambele părți, atunci când este dorită, dar nu este centrală, sau atunci când ambele persoane pot discuta despre ea fără presiune.
De asemenea, poate fi integrată într-o formă explicit negociată de non-monogamie consensuală – dar numai atunci când non-monogamia este cu adevărat dorită, nu introdusă ca un ultimatum sau o soluție de urgență. Adăugarea unei alte persoane creează mai multe linii de consimțământ, nu mai puține.
Unele diferențe sunt fundamentale.
Comunicarea nu poate crea dorință. Dragostea nu garantează compatibilitatea sexuală.
Dacă o activitate este centrală pentru identitatea erotică a unei persoane și este ferm respinsă de cealaltă, opțiunile oneste pot fi acceptarea unei absențe permanente, o structură de relație dorită de ambele părți care permite alte forme de exprimare, sau o despărțire. Niciuna dintre aceste opțiuni nu este lipsită de durere. Pretinderea că nepotrivirea a fost rezolvată, deoarece o persoană a încetat să mai menționeze subiectul, de obicei, mută conflictul în subteran.
Scopul acestei discuții nu este de a menține relația cu orice preț. Este de a descoperi ce tip de relație poate rămâne autentică.
Comparați semnificațiile, nu doar activitățile.
Doi parteneri pot alege aceeași preferință și pot dori experiențe foarte diferite. Umilința pentru o persoană poate fi un limbaj ludic, în timp ce pentru alta poate reprezenta o pierdere temporară a statutului. Serviciile unei persoane pot însemna îngrijire domestică, în timp ce pentru alta pot însemna obediență erotică. O comparație utilă ar trebui să abordeze semnificația, intensitatea, frecvența, condițiile și dreptul de a-ți schimba părerea.
Cel mai important rezultat al compatibilității nu este “potrivire” sau “lipsă de potrivire”. Este dacă diferența poate fi acceptată fără a implica o obligație.
Vorbiți despre asta împreună.
Care răspuns este adevărat: nu, nu acum, doar fantezie, dispus pentru un partener sau dorit personal? Ce experiență emoțională oferă această preferință (Kink)? Există o alternativă pe care amândoi oamenii ar dori-o, chiar dacă nu escaladează niciodată? Ce acte necesită o dorință activă? Ce ar face ca generozitatea să fie percepută ca o alegere, și nu ca o datorie? Și dacă diferența persistă, pot amândoi oamenii să discute despre opțiunile reale, fără a amenința, a negocia sau a pretinde?
