O fantezie poate fi nerealistă.
Oamenii pot visa despre situații pe care nu le-ar dori niciodată să se întâmple în realitate: străini, forță, expunere publică, corpuri imposibile, roluri tabu, sex în grup, umilință, putere extremă sau predare totală.
Mintea poate găsi plăcere într-o idee pentru că imaginația elimină consecințele. Acest lucru nu transformă fantezia într-o cerere secretă.
Folosește o scară în loc de o întrebare simplă “da/nu”.
O idee sexuală poate exista la mai multe niveluri:
- Doar fantezie: Excitantă în imaginație, dar nedorită în realitate.
- Curiozitate: Interesată să afli mai multe.
- Poate, cu anumite condiții: Potențial atractivă într-o formă limitată.
- Vrei să încerci: ești pregătit să planifici un experiment real.
- Dorință stabilită: ceva ce este deja cunoscut ca fiind plăcut sau semnificativ.
Nu trebuie să presupui că trebuie să avansezi la următorul nivel doar pentru că cineva a dezvăluit o fantezie.
Întreabă ce parte a fanteziei este cea care produce plăcerea.
Într-o fantezie de sex în grup, poate că te atrage mai ales ideea de a fi dorit de mai multe persoane. Într-o fantezie de răpire, poate conta faptul că nu trebuie să iei inițiativa. Într-o fantezie de feminizare, te poate atrage cedarea controlului, mai mult decât ideea de gen. Într-o fantezie de sex în public, te poate atrage senzația de risc, fără să îți dorești să implici străini în realitate.
Odată ce înțelegi mecanismul erotic, poți adesea crea o versiune mai sigură sau mai realistă.
Transformă fantezia în componente.
Să presupunem că fantezia este „a fi folosit de un grup”. Componentele ar putea include mai multe persoane, restricționare, obiectificare, a fi urmărit, pierderea controlului, penetrare și umilire. Persoana respectivă ar putea dori două dintre aceste elemente, dar nu pe celelalte.
Descompune imaginea înainte de a încerca să o pui în practică.
Începe cu cel mai mic experiment semnificativ.
Dacă cineva este curios în legătură cu legarea, începeți cu o restricție simplă a încheieturilor, în loc de o imobilizare completă. Dacă visează la expunere publică, încercați o întâlnire privată la un eveniment cu consimțământ, în loc să riscați contactul cu străini. Dacă visează la CNC, începeți cu un joc de rol clar și un sistem de oprire real, fără echivoc.
Un prim experiment reușit vă poate învăța dacă sentimentul de bază este într-adevăr atrăgător.
Nu tratați excitația resimțită în timpul experimentului ca pe un consimțământ permanent.
O persoană poate deveni foarte excitată și, totuși, să decidă ulterior că activitatea respectivă nu este ceva ce dorește să repete. Invers, o primă încercare poate fi stânjenitoare, chiar și atunci când dorința este autentică.
Discutați despre experiență după ce sistemul nervos s-a stabilizat.
Fantaziile se pot schimba după ce sunt puse în practică.
Uneori, punerea în practică a unei fantezii o face mai captivantă, deoarece corpul descoperă o nouă plăcere. Alteori, aceasta poate diminua magia fanteziei, deoarece realitatea practică este mai puțin elegantă decât imaginația.
Niciunul dintre aceste rezultate nu este un eșec.
Partenerii nu au obligația de a pune în practică fanteziile celuilalt.
Dezvăluirea nu ar trebui să devină o tactică de negociere: „Acum că ți-am spus, ar trebui să încerci măcar.” Un partener poate aprecia o fantezie, o poate discuta și, totuși, să refuze participarea.
Incompatibilitatea poate fi dezamăgitoare, fără a face dorința niciuneia dintre persoane greșită.
Fantaziile nu sunt dovezi ale identității.
Un singur vis nu poate dovedi orientarea sexuală, identitatea de gen, dominanța, subordonarea sau o problemă de sănătate. Modelele observate în timp pot oferi informații, dar oamenii merită să aibă spațiul să fie curioși, fără a fi obligați să se definească imediat.
Folosește fanteziile ca un instrument de conversație.
Întreabă ce oferă fantezia la nivel emoțional: predare, putere, noutate, admirație, tabu, siguranță, pericol, anonimat, intimitate, umilință, abundență. Aceste răspunsuri dezvăluie adesea nevoi care pot fi satisfăcute în multe feluri.
Planifică experimente cu un punct de ieșire și un moment de evaluare.
Înainte de a încerca ceva nou, decide ce ar face ca experimentul să fie considerat un succes, chiar dacă te oprești mai devreme. Poate că porți doar restricția timp de cinci minute, mergi la club fără a participa activ, sau interpretezi o scenă de CNC fără penetrare. Stabilește un moment în care te oprești intenționat și întrebi dacă experiența reală corespunde cu cea imaginată.
Curiozitatea se dezvoltă cel mai bine atunci când prima încercare nu pare un contract pentru restul fanteziei.
Notează ce ai învățat.
După un experiment, notează ce a fost incitant, ce a fost stânjenitor, ce a fost neașteptat de emoționant și ce a fost fizic inconfortabil. Memoria tinde să comprime scene complexe în “bune” sau “rele”. Notele specifice fac următoarea decizie mai informată.
Vorbiți despre asta împreună.
Ce fantezii sunt strict mentale? Care sunt interesante, dar incerte? Ce element al fanteziei este cel mai excitator? Ce experiment real, cât mai mic, ar putea testa acel element? Ce consecințe sunt eliminate convenabil de imaginație? Și poți împărtăși fantezii fără ca niciunul dintre voi să creadă că sunt cereri?
