Există relații în care autoritatea nu este activată pentru o anumită scenă și apoi oprită odată cu echipamentul.
Aceasta influențează diminețile, vestimentația, serviciile, permisiunea sexuală, banii, rutinele, limbajul și deciziile. Poate fi resimțită în public, fără a fi afișată. Poate continua în timp ce ambele persoane lucrează, sunt părinți, călătoresc sau dorm. Persoanele implicate pot descrie acest lucru ca fiind posesie, sclavie sau putere totală, deoarece un limbaj mai puțin puternic nu poate exprima adevărul emoțional.
Această realitate poate fi profundă. Nu devine mai puternică prin faptul că se pretinde că un adult nu mai este o persoană.
Totalitatea descrie principiul organizatoric.
Niciun acord privat nu creează drepturi legale asupra unei persoane. Consimțământul rămâne revocabil. Autonomia corporală și dreptul la acțiuni de urgență rămân. Aceste fapte nu fac ca un schimb de putere total să fie fraudulos.
„Total” poate însemna că autoritatea este principiul organizatoric al relației: deciziile sunt presupuse a fi luate de persoana dominantă, cu excepția cazului în care o anumită arie este exclusă; persoana subordonată experimentează supunerea ca parte a identității sale, nu ca o activitate ocazională; ambele persoane înțeleg viața de zi cu zi prin ierarhia pe care au ales-o.
Definește ce înseamnă acest cuvânt în acest context. Un concept absolut, dar nedefinit, poate deveni un pretext practic pentru orice.
Autoritatea continuă nu înseamnă performanță continuă.
O dinamică 24/7 nu înseamnă că fiecare secundă trebuie să pară o scenă. Apelurile de la serviciu, boala, copiii, doliul, condusul și oboseala rămân realități obișnuite.
Identifică ce continuă în mod constant: titlurile, o regulă de permisiune, prioritățile serviciilor, o postură în timpul unei conversații private sau decizia finală a Dominantului în anumite domenii. Apoi, identifică ce se activează doar în timpul activităților erotice sau formale.
Fără această distincție, ambele persoane pot simți că sunt obligate să se comporte într-un anumit fel în mod constant. Dominantul trebuie să aibă întotdeauna o instrucțiune; submisul trebuie să pară întotdeauna vizibil supus. În cele din urmă, relația servește imaginea ei, în loc de oamenii care o compun.
Autoritatea poate rămâne prezentă chiar și în momentele de relaxare.
Drepturile păstrate protejează supunerea.
Submisul își păstrează identitatea legală, accesul la servicii medicale, gândirea privată, capacitatea de a acționa în situații de urgență, sprijinul adecvat din exterior și dreptul de a pleca. Își păstrează capacitatea de a raporta abuzuri și de a căuta ajutor fără permisiune.
Dominantul își păstrează, de asemenea, limitele, autonomia corporală, somnul, intimitatea și dreptul de a renunța la o responsabilitate pe care nu o mai poate duce.
Acestea nu sunt lacune în ierarhie. Sunt condițiile care mențin această ierarhie ca fiind o alegere. Supunerea are sens pentru că persoana ar putea refuza și continuă să o ofere.
Banii, locuința și documentele necesită măsuri de protecție.
Autoritatea financiară poate părea extrem de reală. De asemenea, poate face ca retragerea consimțământului să fie periculos de riscantă.
Dacă Dominantul gestionează veniturile, cheltuielile sau conturile, ambele persoane ar trebui să înțeleagă sistemul. Păstrați accesul la documentele de identitate, informațiile despre servicii medicale și o resursă practică pentru situații de urgență. Definiți datoriile, economiile, proprietatea legală și ce se întâmplă dacă una dintre persoane se îmbolnăvește sau moare.
O persoană subordonată poate alege să nu cunoască fiecare detaliu zilnic. Nu ar trebui să i se interzică să își descopere propria realitate financiară. Ignoranța impusă ca dovadă a încrederii creează o stare de captivitate, nu un consimțământ mai profund.
Aspectele legate de locuință merită aceeași claritate. Nimeni nu ar trebui să fie nevoit să aleagă între a accepta o cerere sexuală sau relațională nedorită și a rămâne fără adăpost în acea noapte.
Asistența medicală nu devine niciodată un spectacol.
Dinamica poate include rutine legate de somn, alimentație, exerciții fizice, mementouri pentru medicamente sau programări. Deciziile medicale reale aparțin pacientului și profesioniștilor calificați.
Definiți autoritatea în situații de urgență. Dacă un dispozitiv blocat trebuie îndepărtat, persoana care îl poartă are nevoie de o cale de urgență. Dacă persoana subordonată devine inconștientă, Dominantul nu așteaptă respectarea protocolului înainte de a solicita ajutor. Dacă Dominantul devine incapabil să acționeze, persoana subordonată își recapătă toate deciziile practice necesare pentru siguranță.
Un examen clinic nu este infidelitate sau acces neautorizat. Tratamentul nu este o formă de neascultare. Un titlu nu anulează fiziologia.
Alte persoane nu au participat la această dinamică.
Copiii, colegii, angajații, rudele, medicii și străinii nu au dat consimțământul pentru a participa. Ierarhia nu trebuie să pună persoanele dependente în pericol sau să forțeze alte persoane să joace roluri secundare.
Responsabilitățile parentale nu pot fi abandonate pentru că Dominantul a preferat un anumit protocol. Deciziile legate de angajare care afectează supraviețuirea comună necesită judecată în lumea reală. Orice ordine publice trebuie să țină cont de intimitate, legalitate și demnitatea oricui ar putea fi martor la acestea.
Cu cât semnificația este mai privată, cu atât are mai puțin nevoie de spectatori neconsentiți pentru a o valida.
Sprijinul extern trebuie să rămână posibil.
Izolarea poate imita posesia. De asemenea, elimină posibilitatea de a verifica realitatea și face ca părăsirea relației să fie mai dificilă.
Amândoi partenerii ar trebui să aibă acces sincer la un sprijin adecvat, în funcție de viața lor. Confidențialitatea în legătură cu preferințele sexuale (Kink) este justificată; însă, secretizarea forțată legată de frică, vătămări, bani sau coerciție nu este acceptabilă. Un partener Dominant care interzice orice relație externă devine singura persoană autorizată să stabilească dacă propriul său comportament este acceptabil.
Apartenența la o comunitate nu înlocuiește responsabilitatea. Nici bârfa din comunitate nu reprezintă o instanță corectă. Alegeți cu grijă persoanele care vă oferă sprijin, dar nu eliminați complet această posibilitate.
O autoritate largă necesită o revizuire deliberată.
Cu cât autoritatea este mai vastă, cu atât efectele sale devin mai obișnuite. Revizuiți ceea ce este acum invizibil.
Cine se ocupă de planificare? Ce reguli mai creează sens? Unde a devenit serviciul muncă neplătită și nerecompensată? A devenit persoana subordonată mai puțin capabilă să acționeze independent? A devenit partenerul Dominant incapabil să se odihnească, temându-se că structura se va prăbuși? Amândoi partenerii aleg încă același tip de relație?
Revizuirile ar trebui să fie posibile fără pedeapsă. O comunicare constantă rămâne necesară. Tăcerea, dispariția și amenințarea cu abandonul reprezintă abuz, nu o formă superioară de protocol.
Puterea totală trebuie să fie reversibilă.
Stabiliți modul în care dinamica poate fi întreruptă, redusă sau încheiată. Controlul practic asupra banilor, cheilor, dispozitivelor, conturilor, materialelor intime și documentelor trebuie să fie reversibil. Regulile internalizate pot necesita o eliberare explicită: „Nu mai ai nevoie de permisiunea mea pentru asta.”
Legătura emoțională poate dura mai mult decât autoritatea. Limbajul posesiei poate continua să rezoneze chiar și după ce consimțământul se schimbă. Această tristețe merită atenție, dar nu reînnoiește permisiunea veche.
Un schimb total de putere devine credibil atunci când doi adulți îndrăznesc să extindă autoritatea, fără a face ca responsabilitatea să dispară. Persoana dominantă are mai multă, nu mai puțină, responsabilitate. Persoana submisivă oferă mai multă, nu mai puțină, sinceritate. Și, dincolo de orice ritual, rămâne adevărul simplu că puterea este reală, deoarece este încă oferită.
