Durerea în cadrul BDSM este adesea explicată din perspectiva persoanei masochiste. Vorbim despre endorfine, catharsis, provocare, starea de “subspațiu” și transformarea durerii în plăcere. Aceste experiențe sunt importante, dar pot face ca rolul femeii dominante să pară absent din explicație.
Ce se întâmplă dacă îți place să-l rănești?
Nu doar pentru că el se bucură să primească asta. Nu doar pentru că jocurile cu impact par dominante. Ce se întâmplă dacă suspinul lui, lupta lui, marca care apare sub mâna ta și faptul că tu ai provocat-o sunt cu adevărat excitante pentru tine?
Această dorință nu te face automat crudă în afara contextului consimțământului. Nu te face periculoasă. Dar a pretinde că este doar un serviciu generos pentru masochismul lui te poate împiedica să înțelegi una dintre cele mai puternice părți ale propriei tale sexualități.
Sadismul este o dorință, nu o tehnică.
Poți practica jocurile cu impact fără a fi sadică. Poți aprecia ritmul, abilitatea, autoritatea sau frumusețea corpului fără a obține plăcere din durerea în sine.
Sadismul începe atunci când durerea lui contribuie la plăcerea ta.
Acea plăcere poate avea diferite forme. Poți aprecia reacția fizică: tensiunea, respirația, lacrimile, tremurul, mișcările involuntare ale corpului său. Poți aprecia depășirea rezistenței, crearea de semne, testarea rezistenței sau decizia exactă a cantității de stimuli pe care trebuie să le suporte. Poți aprecia expunerea emoțională – momentul în care un bărbat aparent stăpân pe sine nu mai poate ascunde ceea ce simte. Poți aprecia intimitatea de a fi încrezătoare că ai fost aleasă pentru ceva suficient de periculos încât să conteze.
Identifică partea care îți aparține. Dacă știi ce cauți, este mai puțin probabil să te aventurezi orb, în căutarea unei senzații pe care nu ai definit-o.
Empatia nu anulează sadismul.
Unele femei se tem că preocuparea pentru persoana supusă ar trebui să facă imposibilă bucuria provocată de suferința acesteia. În cadrul unui BDSM consensual, empatia poate face sadismul mai precis.
Simți ceea ce îi se întâmplă. Observi diferența dintre un țipăt autentic și unul de frică, între o luptă asumată și una de evitare, între un corp care se deschide către intensitate și un corp care încearcă să protejeze o rană. Această percepție îți oferă mai multe informații cu care să controlezi experiența.
Empatia nu te obligă să te oprești imediat ce el întâmpină dificultăți. Dacă dificultatea face parte din ceea ce doriți amândoi, oprirea prea devreme poate diminua intensitatea experienței. Te obligă să rămâi capabil să distingi dificultatea pe care ai creat-o în mod deliberat de prejudiciul pe care niciunul dintre voi nu l-a ales.
Plăcerea sadică poate exista tocmai în această conștientizare: știi ce simte el, știi că ți-a dat permisiunea să creezi această senzație, și tu decizi ce se întâmplă în continuare.
Nu-l face responsabil pentru permisiunea ta de a dori acest lucru.
Un supus îți poate spune că dorește durere, dar tu trebuie totuși să decizi dacă vrei să i-o oferi.
Nu-l cere să te convingă să te aventurezi în sadism și apoi nu-i trata apetitul ca pe o autorizație pentru orice urmează. Consimțământul său este necesar. Acesta nu înlocuiește judecata, abilitățile sau dorințele tale.
La fel de important este să nu-ți ascunzi plăcerea într-un mod atât de complet încât el să creadă că oferi doar un serviciu tehnic. Multe persoane submisive cu tendințe masochiste sunt excitate nu doar de durere, ci și de faptul că Dominantul se bucură provocând-o. Dorința ta autentică poate fi un element care îi permite să se abandoneze.
Poți spune: „Vreau să te rănesc în această seară.” Claritatea este importantă. Acest lucru transformă experiența într-o alegere a ta, nu într-o situație pe care el ți-a impus-o prin insistență.
Învață diferența dintre suferință și vătămare.
Suferința dorită poate include senzații de arsură, înțepături, amorțeală, oboseală musculară, sentimentul de neputință, lacrimi, jenă și efortul de a rămâne într-o anumită poziție. Semnele de vătămare sunt diferite: durere ascuțită într-o articulație, amorțeală, slăbiciune, pierdere a coordonării, dificultăți de respirație, senzație neobișnuită de frig, durere severă bruscă sau o schimbare în reacție pe care nu o poți explica.
Corpul nu devine mai sigur doar pentru că persoana submisivă se bucură de durere. De fapt, masochismul și starea de submisivitate pot face ca raportarea propriilor senzații să fie mai puțin fiabilă. Observația ta trebuie să devină mai prudentă pe măsură ce judecata lui obișnuită se estompează.
Utilizează educație specifică despre tehnică pentru practica în sine. Psihologia sadismului nu creează cunoștințe anatomice. O femeie poate fi profund sadică și, totuși, să decidă că nu știe suficient pentru a folosi un bici, a lovi zonele genitale sau a încerca o practică cu risc mai mare.
Refuzul acela nu este timiditate. Este controlul asupra propriilor dorințe.
Creează un limbaj pentru durerea pe care o dorești.
„Mai tare” și „mai ușor” nu sunt suficiente.
Discutați despre calități: senzație de înțepătură, greutate, căldură, presiune, șoc, ritm, frică, rezistență. Discutați despre locație, semne și recuperare. Decideți dacă dorește o intensitate crescătoare, impacturi imprevizibile, o experiență cu un final cunoscut sau tensiunea psihologică de a nu ști cât timp va continua.
Puteți folosi o scară, dar nu o transformați într-o ecuație matematică. Un “șase” dintr-o persoană submisivă, relaxată și concentrată, nu este aceeași experiență ca un “șase” dat cu detașare. Zece lovituri repetate nu sunt echivalente cu o singură lovitură puternică. Emoția, anticiparea și modul în care este aplicată schimbă sensul.
Întreabă-l după scenă ce senzații a perceput și care l-au făcut doar să aibă dureri. Acestea nu sunt răspunsuri identice.
Lacrimile nu înseamnă întotdeauna “oprire” – și niciodată nu înseamnă “continuă automat”.
Lacrimile pot proveni din durere, ușurare, rușine, frumusețe, eliberare emoțională, frică sau sentimentul de a fi profund înțeles. Pot fi exact ceea ce doriți amândoi. De asemenea, pot indica faptul că scena a atins un punct care necesită atenție.
Nu intrați în panică doar pentru că plânge. Nu lăsați lacrimile să vă amețească și să ignorați tot restul.
Încetinește ca să poți observa cum se simte. Se orientează după vocea ta? Răspunde așa cum ați stabilit? I se liniștește respirația când îi ceri asta? Pare prezent emoțional sau simți că s-a retras și nu mai reușești să comunici cu el? Folosește semnalele convenite înaintea scenei.
Sadismul nu scuză ghicirea atunci când informațiile disponibile s-au schimbat.
Cruelțatea poate fi o formă de afecțiune, fără a pretinde că este blândă.
Nu este necesar să transformăm fiecare act sadic într-unul cu valoare terapeutică. Jocurile de durere nu trebuie să vindece traume, să construiască caracter sau să elibereze emoții reprimate. Uneori, îl rănești pentru că te excită, el acceptă asta pentru că și pe el îl excită, iar experiența este valoroasă pentru că aparține în mod onest ambilor.
Grija se manifestă în pregătire, în atenție și în ceea ce se întâmplă când scena se termină. Se vede în dorința ta de a verifica anumite aspecte, de a asculta feedback dificil, de a modifica tehnica și de a recunoaște propriile greșeli. Nu este necesar să diluezi scena însăși cu tandrețe dacă tandrețea nu este ceea ce doriți acolo.
Poți fi tandru și nemilos în diferite straturi ale aceleiași relații.
Nu folosi furia ca pe un sadism împrumutat.
Severitatea erotică și furia necontrolată pot părea fizic similare: căldură, concentrare intensă, impulsul de a lovi sau de a pedepsi. Însă, judecata lor nu este aceeași.
Dacă ești cu adevărat furios pe el, oprește-te înainte de a folosi durerea. Decide dacă ești capabil să urmezi scena negociată, în loc să reacționezi. Dacă răspunsul este incert, abandonează ierarhia și abordează conflictul ca doi adulți.
Nu folosi niciodată durerea ca pe un limbaj prin care resentimentele obișnuite să scape.
O scenă planificată poate include furia ca parte a jocului de rol. Poate chiar să se inspire dintr-o frustrare reală, dar controlată. Diferența este că amândoi știți regulile, limitele rămân active, iar intenția voastră este încă experiența – nu răzbunarea.
Permite ca și oprirea să facă parte din sadismul tău.
Ultima manifestare a controlului este adesea nu următoarea lovitură, ci decizia că el a primit destul.
Poți să te oprești chiar dacă el vrea să continue, pentru că preferi să-l lași să tânjească. Te poți opri pentru că corpul lui a atins limita ta, înainte ca dorința lui să ajungă la punctul maxim. Te poți opri pentru că scena a atins ceea ce tu doreai. Te poți opri pentru că ceva nu mai pare corect.
Oprirea nu îți diminuează autoritatea. O completează.
Sadismul feminin devine matur când te poți bucura să-i provoci durere fără a avea nevoie de durere pentru a demonstra ceva: nici puterea ta, nici devotamentul lui, și nici seriozitatea dinamicii voastre.
Îl rănești pentru că dorința este a ta, consimțământul este real, iar judecata ta rămâne prezentă în timpul plăcerii.
