Mâna ajunge înainte de presiune.
Aceasta poate închide în jurul ideii gâtului, mai degrabă decât în jurul gâtului în sine: degetul mare sprijinit sub maxilar, degete vizibile pe piele, fața Dominantului apropiindu-se brusc, astfel încât restul camerei dispare.
Submisul se simte prins. Nu pentru că respirația s-a oprit, ci pentru că atenția nu are unde să se mai îndrepte.
Aceasta este partea din fantazia legată de respirație care mă interesează cel mai mult. Încărcătura erotică este adesea dată nu de lipsa de oxigen, ci de capturare, tăcere, posesie, pericol controlat prin încredere și de sentimentul că chiar și următoarea respirație a intrat în conștiința unei alte persoane.
Dacă aceasta este dorința, scena poate fi construită în mod deliberat în jurul ei.
Decideți ce cere cu adevărat această fantazie.
“Sufocă-mă” este o expresie sugestivă, dar incompletă. O persoană își imaginează o mână vizibilă la gât. O altă persoană își imaginează neputință. O alta dorește șocul de a fi imobilizat, rușinea de a fi tăcut, intimitatea contactului vizual susținut sau fantazia că un Dominant controlează fiecare reacție involuntară.
Înainte de scenă, întrebați ce imagine este cea mai importantă. Este mâna? Poziția? Comanda de a nu te mișca? Ideea de pericol? Permisiunea de a nu mai gândi? Predarea discursului?
Apoi, definește clar limitele, folosind un limbaj la fel de precis. În această variantă, nu se va aplica presiune asupra gâtului, nu se va acoperi nasul sau gura, nu se va exercita presiune asupra pieptului și nu se va cere să reții respirația. Fantezia va proveni din tot ce înconjoară aceste acțiuni.
Această distincție nu slăbește scena. Dă Dominantului mai mult material cu care să lucreze.
Începe înainte ca mâna să atingă.
Intensitatea crește atunci când corpul înțelege că ceva urmează să se întâmple.
Așază persoana supusă într-un loc unde imobilitatea are un sens: sprijinită de un perete, așezată cu bărbia ridicată, întinsă într-o poziție în care Dominantul poate intra în câmpul vizual, sau în genunchi, dacă această poziție este confortabilă și aleasă în mod liber.
Nu te grăbi să ajungi la imaginea gâtului. Mai întâi, elimină treptat elementele din încăpere. Cere ca mâinile să rămână deschise. Decide unde ar trebui să fie îndreptată privirea. Apropie-te, apoi așteaptă. Lasă persoana supusă să audă respirația Dominantului și să observe cum propria respirație devine mai puțin privată.
O simplă instrucțiune poate face mai mult decât forța imediată:
Rămâi exact unde te-am pus.
Uită-te la mine.
Lasă-mă să aud cum respiri.
Nu ascunde ce simți.
Cuvintele fac din respirație o parte a interacțiunii, fără a face din aer obiectul care este reținut.
Concentrează-te pe zona gâtului, fără a-l comprima.
Mâna poate crea impresia de dominare, fără a atinge structurile vulnerabile ale gâtului.
Sprijină-ți mâna sub bărbie. Ține bărbia între deget și degetul mare. Așază o palmă plată, sus pe stern sau peste clavicule, fără a apăsa în jos. Lasă degetele să fie vizibile lângă gât, în timp ce contactul propriu-zis rămâne pe bărbie sau pe partea superioară a pieptului. Folosește cealaltă mână pentru a ține încheietura, părul, umărul sau șoldul, astfel încât senzația de captivitate să provină din poziție și intenție, nu din presiunea asupra gâtului.
Distincția trebuie să fie vizibilă pentru ambele persoane. O mână simbolică nu ar trebui să alunece, să se strângă sau să devină mai literală, deoarece excitația crește.
Partea cea mai erotică poate fi reținerea demonstrată de persoana dominantă: persoana subordonată poate simți cât de multă putere este prezentă, tocmai pentru că este aplicată cu grijă.
Transformă respirația într-o parte a ritualului.
Respirația poate fi observată, numită și răspunsă, fără a fi restricționată.
Persoana dominantă poate cere o singură respirație lentă, menținând contactul vizual, apoi poate aștepta expirarea înainte de a atinge în altă parte. Poate număra un ritm, pe care persoana subordonată este liberă să îl întrerupă, sau poate spune: “Respiră cu mine”, permițând corpului să se stabilizeze într-un ritm comun.
Scopul nu este să faci persoana subordonată să se simtă amețită, să forțezi reținerea prelungită a respirației sau să ceri hiperventilație. Scopul este să faci ca o respirație obișnuită să fie percepută ca fiind observată.
Limbajul care implică permisiunea poate intensifica fantezia:
Bine. Ia o gură de aer.
Încă o dată. Vreau să simt asta sub mâna mea.
Poți vorbi atunci când te întreb ceva.
Respirația ta îți aparține. Atenția ta îmi aparține.
Această distincție este importantă pentru mine. Corpul nu este privat de ceva, ci semnificația corpului este direcționată.
Folosește imobilitatea, nu sufocarea, pentru a crea senzația de neputință.
Dacă neputința este elementul central al fanteziei, construiește-o prin poziții stabilite de comun acord și alegeri controlate.
Persoanei subordonate i se poate spune să-și țină capul nemișcat, în timp ce persoana dominantă se mișcă în jurul ei. Încheieturile ei pot fi fixate într-un mod care lasă pieptul liber și permite eliberarea imediată. O mască poate elimina anticiparea, cu condiția ca comunicarea să rămână posibilă. Persoana dominantă poate decide când are loc contactul fizic, când se restabilește contactul vizual și când persoana subordonată poate schimba poziția.
Cu cât sunt oferite mai puține opțiuni în timpul scenei, cu atât mai atent ar trebui să fi fost negociat fiecare detaliu în afara acesteia.
Nu combina jocurile simbolice cu gâtul cu o poziție care face respirația dificilă. Evită presiunea corpului pe piept, imobilizarea cu fața în jos care pune presiune pe trunchi sau orice altceva care poate strânge în jurul gâtului atunci când corpul se mișcă.
Construiește în valuri.
Scena nu are nevoie de presiune constantă pentru a crea o senzație de intensitate.
Apropie-te de imaginea gâtului, menține contactul vizual, dă o comandă, apoi îndepărtează mâna și atinge un loc care este, fără îndoială, plăcut. Lasă corpul să se relaxeze. Revino la imobilitate. Șoptește despre ceea ce s-ar putea întâmpla în fantezie, apoi alege cu precizie ceea ce se va întâmpla cu adevărat.
Această alternanță între pericol și ușurare poate deveni mai captivantă decât un singur gest susținut. De asemenea, permite persoanei dominante să observe dacă persoana subordonată rămâne prezentă, receptivă și cu adevărat dornică.
Adresează întrebări care se potrivesc atmosferei:
Vrei să-mi pun mâna din nou acolo?
Arată-mi unde vrei să simți că ești ținută.
Ești sigură că vrei asta în continuare?
Spune-mi ce crezi că controlez eu în acest moment.
Consimțământul nu trebuie să sune formal. Trebuie să fie autentic.
Restricțiile impuse de persoana dominantă trebuie să aibă un sens.
Există o diferență erotică între a nu putea merge mai departe și a alege să nu mergi mai departe.
O persoană dominantă care refuză strangularea reală nu oferă o experiență diluată. Poate că spune: Vreau predarea ta, nu inconștiența ta. Vreau să văd fiecare reacție. Vreau să fii suficient de prezentă pentru a ști exact cine te ține.
Asta poate deveni parte din autoritate, nu o scuză atașată de ea.
Încrederea persoanei subordonate nu se demonstrează prin acceptarea unui anumit pericol. Realitatea persoanei dominante nu se demonstrează prin crearea unui pericol.
Păstrează avertismentul de siguranță scurt și lipsit de ambiguitate.
Acest tutorial nu predă tehnici de strangulare sau asfixiere erotică. Presiunea asupra gâtului, obstrucționarea căilor respiratorii, comprimarea pieptului, utilizarea sacurilor sau a gazelor și provocarea intenționată a leșinului sau a pierderii conștienței prezintă riscuri grave și imprevizibile.
Dacă a avut loc o compresie a gâtului și există dificultăți de respirație sau de înghițire, o modificare a vocii, umflarea gâtului, confuzie, slăbiciune, convulsii, pierderea conștienței, dureri de cap severe sau agravarea durerii, opriți activitatea și solicitați asistență medicală urgentă. Nu este necesară prezența unor semne vizibile pentru ca o problemă să existe.
Nota de siguranță nu este elementul central. Este limita care permite ca experiența să rămână axată pe prezență, și nu pe negarea corpului.
Încheie prin a reda respirației intimitatea sa.
Când scena se încheie, îndepărtează simbolul controlului în mod clar. Schimbă postura. Permite persoanei subordonate să se miște fără permisiune. Oferă apă, atingere, liniște sau orice altă formă de gest de bunăvoință care a fost stabilită.
Discuția ulterioară poate rămâne apropiată de semnificația erotică. Ce moment a creat sentimentul de impotență cel mai puternic? A fost mâna, privirea, comanda, imobilitatea sau permisiunea de a respira? A existat vreo poziție care a generat tensiune sau anxietate, în loc de supunere? Ce ar trebui să rămână simbolic data viitoare?
Cea mai reușită variantă poate face ca persoana subordonată să-și amintească o mână la gât, chiar dacă gâtul nu a fost niciodată strâns.
Vorbiți despre asta împreună.
Ce înseamnă această fantezie: captivitate, tăcere, posesie, pericol, imobilitate sau atenție totală? Ce imagine fizică este importantă și ce acțiuni rămân în afara scenei? Unde se poate odihni mâna, fără presiune? Cum va rămâne respirația complet liberă? Ce cuvinte fac ca permisiunea să fie erotică? Și pot ambele persoane să permită ca controlul simbolic să fie experiența finală, mai degrabă decât o pregătire pentru intensificare?
